Acordarea de tichete de grădiniță conform legii 248/2015
Conditii:
-copilul este înscris într-o unitate de învăţământ preşcolar
-venitul lunar pe membru de familie este de până la 284 lei (de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat (cf. Legii nr.248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familiile defavorizate)
Acte necesare dosar tichete de gradinita
– cererea (descarca aici)
– copii carte de identitate, certificate de nastere copii, certificate de
casatorie, sentinta divort, declaratie notariala persoane despartite
– acte doveditoare de venit, respectiv adeverinte finante(pentru cei
care nu lucreaza, adeverinta salariu, cupon de pensie, cupon
indemnizatie handicap)
– cupon alocatie de stat
– adeverinta de la gradinita
– adeverinta de la registru agricol
– certificat fiscal
– 1 dosar plic
Sumarul executiv al studiului realizat de Asociația Reality Check cu privire la monitorizarea implementării Legii 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor din familii defavorizate, prin tichete sociale în valoare de 50 de lei pe copil pe lună – consultați documentul in format PDF
Acte necesare stimulent de insertie
– cerere solicitant (descarcă de aici);
– copie carte de identitate, certificat nastere copil, certificat casatorie, livret de familie;
– adeverinta Anexa 2(loc de munca);
– adeverinta stimulent:
– extras de cont;
– cerere loc de munca scrisa de mana pentru aprobarea reintoarcerii in campul de munca semnata, stampila si aprobata de angajator;
– dosar plic.
Acte necesare dosar indemnizatie crestere si ingrijire copil (ICC)
– cerere (descarcă aici)
– copii carte de identitate, certificate de nastere copii, certificate de casatorie, sentinta divort(daca parintii locuiesc in concubinaj se efectueaza ancheta sociala in care e mentionat faptul ca cei 2 locuiesc si se gospodaresc impreuna avand un copil)
– anexa 2 (la locul de munca a parintelui care vrea sa ramana in concediu)
– stagiu de cotizare(de la casa de pensii pentru parintii angajati)
– adeverinta de la finante pentru anul nasterii copilului si anterior nasterii copilului pentru parintele care nu realizeaza venituri impozabile(daca este cazul)
– cerere la locul de munca de aprobare a concediului de ingrijire copil semnat, stamipilat si aprobata de angajator
– concediu medical (daca este cazul)
– 1 dosar plic
